Senior Voyage Delta Dunarii si Dobrogea Image
Tarif de la:179 €pachet/persoana
Perioada: 06.05.2019 - 14.10.2019
Tip de masa: Demipensiune
Vizualizare preturi


Senior Voyage Delta Dunarii si Dobrogea

Program

  • Ziua 1: București – Peştera Sf. Andrei– Adamclisi – Murighiol (420 km)

Plecare din București spre Dobrogea. Prima oprire o facem la unul dintre cele mai venerate locuri creștine din țara noastră, leagănul ortodoxiei româneşti: Peştera Sfântului Andrei. Continuăm cu o vizită la cetatea Tropaeum Traiani din Adamclisi, ridicată în urma victoriei lui Traian în faţa lui Decebal. Petrecem următoarele 4 nopți la pensiune în Murighiol, Delta Dunării.

  • Ziua 2: Situl arheologic Halmyris – Excursie în Delta Dunării

După micul dejun vizităm ruinele cetății Halmyris, din Murighiol, unul dintre cele mai importante situri arheologice din România. Continuăm ziua cu o plimbare de jumătate de zi cu barca, pe cel mai vechi braț al Dunării, brațul Sfântu Gheorghe, precum și pe canalele mai retrase, pentru a ne face o idee despre marea diversitate a vieții sălbatice din Deltă.

Senior Voyage Delta Dunarii si Dobrogea

  • Ziua 3: Celic Dere – Cocoșu – Tulcea – Cetatea Enisala(aprox. 220 km)

În această zi avem ocazia de a descoperi Tulcea și explora Muzeul Delta Dunării. Aflăm mai multe despre geneza și evoluția Deltei, flora si fauna acestui loc unic. Este uimitor cum a înaintat Delta de-a lungul timpului, și cum s-a transformat în circa 12.000 ani dintr-un golf în ceea ce este astăzi. În apropiere de Tulcea vizităm mănăstirea Celic-Dere, unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunăre și Marea Neagră.

Călătorim pe malul mării spre Cetatea Enisala, construită de negustori genovezi la sfârșitul secolului al XIII-lea și unul dintre cele mai bune perimetre din Europa pentru observarea păsărilor.  De pe dealul unde se ridică cetatea, admirăm lacurile Babadag și Razim și natura sălbatică care le înconjoară.

  • Ziua 4: Excursie pe canalele Deltei

Vă invităm să participați la o excursie opțională de o zi (extracost). Cel mai bun mod de a savura Delta Dunării în toată splendoarea ei este de departe o plimbare cu barca pe canale. Putem alege între câteva variante: satul pescăresc Sfântu Gheorghe și Vărsarea Dunării în Marea Neagră, Rezervația Pădurea Letea sau Sulina. Indiferent ce alegi, plimbarea e spectaculoasă! Vom trece prin canale mici, înguste, unde sălciile cresc direct din apă, canale prin stuf care se deschid prin luminișuri sau lacuri pline de “covoare” de nuferi de sute de metri pătrați.

  • Ziua 5: Cetatea Histria – Lacul Sinoe – Constanța – București (420 km)

După micul dejun descoperim vestita cetate Histria, cea mai veche aşezare urbană din ţară, ridicată în urmă cu peste două mii șase sute de ani și admirăm Lacul Sinoe, fost golf maritim, care comunică încă cu Marea Neagră. Încheiem programul în Dobrogea cu o oprire în Constanța și un tur ghidat prin centrul istoric al orașului. Întoarcere în București spre sfârșitul zilei.

Senior Voyage Delta Dunarii si Dobrogea

Pretul include :

  • 4 nopți de cazare la pensiune 4* în Murighiol, Delta Dunării
  • Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă
  • Seară lipovenească cu program folcloric, muzică de petrecere și bucate alese
  • Excursia cu barca în ziua 2
  • Vizite conform descrierii
  • Transport cu autocar/ microbuz modern, cu climatizare
  • Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

Nu sunt incluse in pret :

  • Asigurarea storno
  • Taxe și cheltuieli personale
  • Intrările la obiectivele turistice
  • Excursiile opționale

Excursii opționale neincluse în tarif

  • Excursie cu barca pe canalele Deltei (8 ore): 25 euro/ persoană

BOnusuri senior voyage club card

  • Intrare la situl arheologic Halmyris
  • Intrare la cetatea Tropaeum Traianidin Adamclisi

Pentru informatii si rezervari Pan European Tavel

Senior Voyage Delta Dunarii si Dobrogea


Date de plecarePret/persoana/pachetRezerva
6.05, 20.05, 27.05, 3.06, 10.06, 2.09, 9.09, 16.09, 23.09, 30.09, 7.10, 14.10.2019179 EuroRezerva