Senior Voyage Toscana Italia

Senior Voyage Toscana Italia

Italia – Toscana “Sub soarele Toscanei” Itinerariu Florenta – Pisa – Insula Elba – Cinque Terre – Siena – San Gimignano – San Marino – Pistoia – Prato

Vizitează Toscana, o destinație surprinzătoare, asezată în mijlocul Italiei, și străbătută de fluviul Arno – cel mai mare fluviu din regiune. Toscana este considerată a fi punctul de pornire al Renașterii, datorită unor  nume mari ca  Donatello, Michelangelo sau Leonardo da Vinci. Aceasta este de asemenea cunoscută ca leagănul limbii și culturii italiene. Poeți și scriitori ca Dante, Boccacio sau Machiavelli si-au lăsat amprenta pe aceste locuri.

Șase localități toscane au fost înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO: centrul istoric al Florenței, centrul istoric al Sienei, Piața Catedralei din Pisa, centrul istoric al San Gimignano.

Sudul Toscanei este diferit față de restul regiunii, în Maremma fiind specifice: marea albastră, plajele lungi, rocile negre, dealurile acoperite de păduri, mlaștinile, terenurile netede și băile termale naturale. Ca principal obiectiv turistic putem menționa Parco Naturale della Maremma.

În centrul Toscanei, aproape de Florenta, putem găsi Volterra, orașul alabastrului prin excelență. Toscana este renumită în jurul lumii și pentru vinurile sale de calitate. Se pot vizita podgoriile unde se produc clasicele vinuri Chianti, nobilul Brunello di Montalcino și vinuri albe aromate, precum Vernaccia di San Gimignano.

Moment de savoare: Fettuna  Senior Voyage Toscana Italia

Toscana este recunoscută pentru feluritele versiuni de ulei de măsline, pentru brânzeturile desăvârșite și vinul excelent.Îți recomandăm să încerci bruschettele, cunoscute în zonă cu numele de Fettuna. Aceasta constă într-o felie de pâine ușor rumenită, unsă generos cu usturoi și ulei de măsline, pe care mai apoi după gust se poate presăra oregano sau sare. Pe cât de simplu, pe atât de delicios!

Top atracții:

  1. Turnul din Pisa

este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume, având o înălțime de 56 de metri. Construcția sa a început în august 1173, fiind folosite în total 14200 de tone de marmură de Carrara. Construcția avea inițial rol de clopotniță, fiind dotată cu șapte clopote, acestea însă nu mai sună de mult timp din cauza pericolului de prăbușire.

  1. Domul Santa Maria del Fiore

(supranumit și Domul lui Brunelleschi) este catedrala Arhidiocezei Romano-Catolice a Florenței, fiind recunoscută pentru arhitectura sa gotică și pentru faptul că este cea de-a doua biserică din Italia ca mărime.

  1. Galeria Uffizi Senior Voyage Toscana Italia

este cel mai cunoscut muzeu din Florența , găzduit într-un superb palat din secolul al XVI-lea. Aici poți vedea o colecție de picturi renascentiste ale celor mai celebri pictori ai epocii, printre care și Michelangelo, Da Vinci și Botticelli. Galeria Ufizzi este cel mai vechi muzeu din Europa și este trecut pe lista patrimoniului Mondial UNESCO pentru că deține cea mai mare pinacotecă renascentistă.

TARIFUL INCLUDE

  • Transport avion Bucuresti – Florenta – Bucuresti
  • 7 nopţi cazare la hotel de 4*
  • Mic dejun si cina (2 mese pe zi – conform programului (intrare cu cină, iesire cu mic dejun) cu 1 pahar de apa si vin la masa
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport
  • Asistenta turistica*

*Asistenta turistica este asigurata de reprezentantii din destinatie si include preluarea, insotirea si conducerea turistilor de la punctul de sosire spre locul de cazare sau spre vizitarea unui obiectiv turistic. Precum si suport la destinatie, pe durata sejurului, fiind in legatura directa cu organizatorul.

  • ½ zi excursie optionala inclusa (Pistoia)

Tariful nu include :

  • Taxele de aeroport 95 euro/persoana
  • *Supliment 50 /persoana pentru plecarile din mai, iunie.
  • **Supliment 70 /persoana plecare 15.04.2020 Paste (nu include masa festiva)
  •  Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno
  • Taxa de statiune (se va plati la hotel, 1-3 euro/zi/pers)
  • Mesele de prânz
  • Intrarile la obiectivele turistice, alte taxe si cheltuieli personale.

BOnusuri senior voyage club card Senior Voyage Toscana Italia

  • ½ zi excursie optioinala pentru posesorii de Senior Voyage Club Card (Prato)
  • Reducere 10% la pachetul de excursii optionale la achizitionarea a 3 excursii optionale pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD
  • Reducere 5% la pachetul de excursii optionale la achizitionarea a 3 excursii optionale pentru cei care nu sunt posesori de SENIOR VOYAGE CLUB CARD
  • Posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD nu achita suplimentul de 50 euro pentru persoane sub 55 ani.
Pentru informatii si rezervari Pan European Tavel

Senior Voyage Toscana Italia

S-ar putea sa iti placa...